HIFU FACIAL

High Intensity Focused Ultrasound (HIFU) este cea mai bună alternativă la operațiile estetice de lifting cu rezultate spectaculoase care durează în timp, până la 4 -6 luni. Rezultatele tratamentului sunt vizibile imediat după prima ședință. Este eficient atât în cazul ridurilor fine, de expresie, cât și în cazul ridurilor mai pronunțate.
Principiul tratamentului este bazat pe ultrasunetele de frecvente înalte care sunt focusate adânc în țesutul subcutanat și care crează puncte de coagulare la distanțe egale. În aceste puncte fibrele de elastină se contractă iar colagenul natural este stimulat să se producă în cantități mari. Rejuvenarea începe imediat după ședința de terapie și continuă și în săptămânile de după tratament. De asemenea îmbunătățește aspectul porilor largi, lăsând pielea mai elastică, conferă fermitate pielii și ajută la tratamentul cicatricilor post acneice.
Această tehnologie reprezintă o alternativă sigură și nedureroasă la operația de lifting facial, fără anestezie, dureri sau alte complicații.
Tratamentul este recomandat pentru pielea degradată din jurul ochilor, pentru ridurile perioculare, cele ale fruntii, zona nasolabială, comisurile bucale, zona gâtului, a decolteului etc.
Pentru ridurile adânci sunt recomandate 4-6 ședințe, iar pentru cele fine 1-3 ședințe. Rezultatele unei ședințe HIFU se văd imediat și se mențin aproximativ 4-5 luni.

MICRODERMABRAZIUNE
 

Microdermabraziunea este o metoda excelenta de curatare si exfoliere a pielii, prin care se indeparteaza impuritatile si celulele moarte de la primul nivel de suprafata al pielii, in scopul imbunatatirii aspectului si texturii epidermei. Conform specialistilor dermatologi, tratamentul facial prin microdermabraziune este considerat a fi cel mai eficient tratament de curatare, reimprospatare si refacere a supletii tenului disponibil in prezent.

Este un procedeu nechirurgical, non-invaziv si nedureros de finisare a pielii, ce se practica frecvent in cabinetele medicale si centrele de infrumusetare.

DRENAJ LIMFATIC FACIAL

Drenajul limfatic general este o forma de masaj foarte blanda, neinvaziva, care ajuta circulatia limfatica. Ce inseamna circulatie limfatica? Circulatia limfatica este circulatia acelor fluide limfatice care, in final, intra in componenta sangelui. Dar, initial, ele se gasesc la nivel interstitial, deci la nivelul mediului dintre celule, mediul spatiului intercelular, de unde sunt absorbite in sistemul circulator si atunci poarta numele de limfa.

RADIOFRECVENTA FACIALA
 

Pielea imbatranita, ridata, lipsita de fermitate si stralucire este o consecinta ireversibila a trecerii timpului si este un proces care face parte din evolutia naturala a organismului, precum si o consecinta a unor factori externi. In ajutorul nostru pentru a combate aceste probleme vine radiofrecventa faciala, terapie cu efecte sigure pe termen lung in diminuarea ridurilor si a liniilor de expresie, a cicatricilor rezultate in urma acneei, in reducerea barbiei duble, dar si in estomparea cearcanelor si a pungilor de sub ochi.

Radiofrecventa este un tratament revolutionar in materie de frumusete, fiind prima terapie non-invaziva care confera elasticitate si fermitate pielii si care ajuta la regenerarea depozitelor de colagen si elastina, dar si la producerea de noi fibre. 

ECLIPSE MICROPEN

Micropen Eclipse este tehnica futurista ce actioneaza prin intermediul unui capat de unica folosinta cu 12 ace de aur de 18 k. Utilizarea Micropenului alaturi de substantele active prezente in cocktailuri, penetreaza straturile superioare ale pielii, ajuta la refacerea echilibrului natural al pielii, reface activitatea celulara si confera un aspect sanatos. Rezultatul este o piele care radiaza de sanatate, tonifiata si frumoasa.

Este un tratament bland al pielii, adica trateaza straturile profunde ale pielii fara a indeparta stratul superficial ca in cazul laserului sau peelingului chimic. Disconfortul este minim, recuperarea rapida, iar rezultatele sunt comparabile cu cele ale tratamentelor laser.

OXIGEN HIPERBARIC
 

Tratamentul cu oxigen hiperbaric este un tratament facial utilizat in cele mai exclusiviste clinici si centre de frumusete din lume. Principiul de functionare se bazeaza pe infuzia in profunzime cu oxigen in straturile dermale ale tenului. Tratamentul este unul revolutionar, non-invaziv destinat tratarii ridurilor, acesta inlocuind cu succes traditionalele tratamente invazive cu substante active precum Botox, Acid Hialuronic.

MASCA

Procedura inovativa in dermatologie – Fototerapia LED: colageneza→ netezirea liniilor fine si a ridurilor→ reglarea procesului de imbatranire la nivel celular → eficienţa in tratamentul acneei. Opera LED Mask: alegerea perfecta a esteticianului, flexibilitate in tratamente si amortizarea rapida a investitiei. In faza initiala a fost inregistrata sub brandul „Milux”, dezvoltarea mastii Opera find facuta sub egida Korean Institute for Skin and Clinical Sciences. Masca Opera este o masca faciala destinata terapiei cu LED-uri, care utilizeaza trei lungimi de unda diferite, pentru a oferi o multitudine de tratamente de rejuvenarea a pielii feței & gatului. Sistemul Opera incorporeaza un circuit de curent galvanic, pentru a spori eficacitatea tratamentului, o masca pe baza de hidrogel bogata în nutrienți, cumulativ cu optiunea de a activa generatorul de O2. Terapia cu LED și terapia cu curent galvanic pot fi aplicate impreuna (secvențial), sau ca parte a unui tratament independent.

MEZOTERAPIE FACIALA
 

Mezoterapia virtuala reprezinta o terapie inovatoare de exceptie, fiind printre putinele tratamente ce permit introducerea in profunzime a substantelor active. De regula, din ingredientele unei creme, foarte putine – numai 5% ajung efectiv in profunzime. Prin intermediul tratamentului de dermoporatie, dintr-o singura aplicare patrund 95% din ingredientii activi in straturile profunde ale pielii.

Cu ajutorul unui curent electric, aparatul de mezoterapie virtuala introduce in structura pielii cocktail-uri ce contin vitaminele, mineralele, aminoacizii de care aceasta are nevoie pentru hranire si rejuvenare, stimulandu-i metabolismul, microcirculatia sangvina si odata cu acesta sinteza de noi fibre de colagen si elastina. Rezultatele sunt vizibile imediat dupa tratament, pielea este vizibil mai ferma, mai elastica si mai luminoasa, avand un aspect odihnit, intinerit, efectul mentinandu-se pentru o perioada mai lunga de timp.

ULTRASUNETE

Terapia cu ultrasunete este una dintre cele mai populare terapii in tratarea inestetismelor faciale prin efecte mecanice, termice si chimice. Datorita acestor efecte tesuturile sunt solicitate mecanic sub forma de micromasaj intern si se incalzesc, suferind reactii chimice favorabile organismului.

S-a demonstrat ca pe masura ce imbatranim, pielea noastra pierde aproximativ 1% colagen per an. Ultrasunetele sunt folosite inca din anii 1980 in scop cosmetic. Reprezinta un tratament sigur, confortabil, precis si cu rezultate excelente pentru reintinerirea pielii.

2019 Site by QueProductions